Despre conectare

  • de

Ai simțit vreodată că atunci când vorbești cu cineva parcă ai vorbi cu pereții? Tu încerci să explici pe cât poți de bine și cu bună intenție ceva, iar celălalt e în lumea lui, iar cuvintele tale parcă trec pe lângă el.

Acest lucru se întâmplă pentru că între tine și interlocutorul tău nu există conectare. 

Știi momentul acela când vorbești cu cineva la telefon, cade semnalul iar tu continui să vorbești de unul singur până când îți dai seama că ai pierdut conexiunea.

La fel se întâmplă și atunci când avem o conversație cu cineva față în față: se pierde conexiunea.

Atunci când vrem să transmitem un mesaj cuiva, noi suntem emițătorul iar interlocutorul nostru este receptorul. Conexiunea se poate pierde fie pentru că pur și simplu nu suntem “pe aceeași lungime de undă”, fie pentru că pe canalul de transmisie există mult zgomot care acoperă mesajul nostru.

Acest zgomot poate fi un gând care îl preocupă pe cel cu care vorbim și îl face să fie mai atent la vocea acelui gând decât la vocea noastră. 

Dacă reușim să ne conectăm și să-i transmitem că ceea ce urmează să-i spunem este valoros, atunci vom avea parte de toată atenția lui și vom rămâne conectați.

Această conectare se poate face doar dacă noi ne focalizăm pe nevoile celui din față noastră și îi transmitem mesajul așa cum îi este lui cel mai ușor să-l asimileze.

Mulți oameni își dau seama când legătura telefonică s-a pierdut, dar nu își dau seama când s-a pierdut conexiunea cu cel cu care vorbesc.

Cum poți să-ți dai seama că cel din fața ta și-a pierdut interesul?

Există câteva semnale pe care trebuie să le urmărești.

Dacă cel din fața ta devine nerăbdător, începe să deseneze sau să facă altceva în timp ce tu vorbești, sunt semne clare că ai pierdut conexiunea.

Ce poți face atunci când vezi asta?

Simplu, restabilești conexiunea. Te concentrezi pe ceea ce l-ar putea interesa pe el, poate aduci în discuție o pasiune de-a lui sau o întâmplare care îi produce emoție. Pentru asta trebuie să-ți cunoști destul de bine interlocutorul, dar merită să te documentezi.

Folosirea unor lucruri comune, aducerea în discuție a unor oameni pe care îi cunoașteți amândoi sau poate un hobby comun poate scurta distanța de la primul contact până la conectare.

Dacă vorbești în public conectarea este mult mai importantă decât cantitatea de informație livrată.

Cei mai buni vorbitori în public se conectează cu publicul folosind povești personale sau ipotetice care au legătură cu ceea ce prezintă.

La final, te rog să urmărești un videoclip în care îl poți vedea pe Less Braun livrând un discurs în fața a mii de oameni.